Articole recente
      Arhiva


Ai chef de ceva nou? Primul portal cu adevarat de divertisment... Nu o sa iti vina sa mai pleci de aici.. Bascalia la ea acasa!
Bascalie.ro
 
Articole

În linie dreaptă (Actualizat)
La doar două lungimi de primul loc, dar cu moralul vizibil afectat după înfrângerea de la Cluj din etapa precedentă, CSU Asesoft se deplasează la Oradea pentru a întâlni pe CSM, în epilogul rundei cu numărul 25. Etapa desfăşurată în weekend nu a schimbat în bine pentu ploieşteni, prin prisma rezultatelor, datele problemei. Mai mult decât atât, victoriile celor de la Gaz Metan şi U Mobitelco, la Sibiu, respectiv Piteşti, obligă formaţia campioană să obţină acelaşi rezultat în acest ultim meci al rundei, pentru a ţine pasul cu plutonul fruntaş. 5 înfrângeri în campionat, 6 jocuri în 25 de zile şi şanse minime de a termina sezonul regulat pe primul loc al ierarhiei, sunt coordonatele de la care pleacă alb-albaştrii înaintea confruntării cu CSM Oradea.

Partida de mâine ar fi trebuit să aibe loc sâmbătă, 6 martie, însă gazdele au amânat data disputării sale, deoarece în Sala "Antonio Alexe” a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, o expoziţie tematică pentru miri şi mirese. Elevii lui Arnautovic nu cred însă în superstiţii şi sunt decişi să repare din mers parcursul nefast din ultimele runde. Bihorenii reprezintă revelaţia acestui campionat. Cu un parcurs fără mari sincope în retur, cu o victorie surpriză în faţa liderului la zi, U Mobitelco, dar în acelaşi timp, cu şanse mari de a prinde un loc de playoff, Gjnato şi compania joacă fiecare meci la turaţie maximă. Coordonată de trio-ul sârbesc Martinovic (6.8 puncte)-Maric (12.7 puncte)-Mandic (18 puncte), roş-albaştrii sunt o formaţie redutabilă, mai ales în faţa propriilor suporteri. Americanul Mitchell (14 puncte, 3.7 pase decisive) aduce o pată de culoare jocului oradenilor, fiind unul dintre cei mai spectaculoşi baschetbalişti de peste ocean, din prima ligă.
Cu procentaje excelente la aruncările libere, dar şi la cele de două puncte, fostul echipier al celor din Mediaş reprezintă una dintre principalele arme ofensive ale gazdelor. De partea cealaltă, campionii en-titre vor să şteargă cu buretele înfrângerile suferite în Ardeal, la mijlocul acestui retur, iar Arnautovic nu concepe alt rezultat în afara victoriei. Kabengele va face deplasarea la Oradea, dar este suspect de meningita, si nu va juca, in timp ce Carutasu si Griffith sunt accidentati.
Confruntarea de la Oradea, dintre CSM şi CSU Asesoft, va avea loc miercuri, de la orele 18:00 şi va putea fi urmărită în direct, la TVR3.

Bogdan Chitic
La mulţi ani tuturor fanelor CSU Asesoft!
Poze de la această acţiune vor fi adăugate în Galeria foto

De 8 martie, campionii de la CSU Asesoft au fost în supermarketurile Carrefour şi Real pentru a aduce zâmbete pe chipurile doamnelor şi domnişoarelor cu ocazia "Zilei femeii". Între două antrenamente, Virgil Căruţaşu & Co. au împărţit flori şi cadouri, au făcut poze şi au dat autografe. Apoi, câţiva dintre ei s-au relaxat pe scaunele cu vibromasaj, oboseala resimţindu-se după o săptămână cu antrenamente fizice.

Mai multe fane au venit special pentru a sta de vorbă cu baschetbaliştii de la Asesoft. Nu au plecat dezamăgite, toţi cei 12 jucători fiind foarte sociabili şi amabili.
La Real, echipa fără egal în ultimii şase ani a primit un cadou special din partea conducerii supermarketului: un mini joc de cazino care le va face deplasările şi cantonamentele mai uşoare.
Imagini şi interviuri de la acţiunea echipei CSU Asesoft de "Ziua femeii" veţi putea urmări vineri, de la ora 18:15, la Prahova TV, în cadrul emisiunii "Campionii".
Emisiunea Campionii - 5 martie
Performanţele individuale ale sezonului
În cadrul acestui articol sunt enumerate cele mai valoroase 40 de performanţe individuale din primele 25 de etape ale sezonului competiţional 2009/10 precum şi cele 23 de reuşite de 30 sau mai multe puncte înscrise pe parcursul unui meci din actuala ediţie a Diviziei A.
În tabelul eficienţei remarcăm faptul că Virgil Căruţaşu, căpitanul echipei care a câştigat ultimele 6 ediţii ale Diviziei A, deţine primele două performanţe individuale ale sezonului. În total, el are patru performanţe cu un index al eficienţei de peste 35. Cel mai prezent în această ierarhie este Zoran Krstanovic, cu cinci reuşite de acest fel.


Eficienţă
Virgil Căruţaşu (CSU Ploieşti) - 51 vs CSU Braşov, et.5
Virgil Căruţaşu (CSU Ploieşti) - 48 vs BC Mureş, et.19
Jason Smith (CSU Sibiu) - 42 vs CS Otopeni, et.11
Andelko Mandic (CSM Oradea) - 42 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.24
Kevin Burleson (CSU Ploieşti) - 40 vs CS Otopeni, et.8
Dan Păltinişanu (Elba Timişoara) - 40 vs CSM Bucureşti, et.11
Dan Waterstradt (BCA Piteşti) - 40 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.13
Dragoslav Papic (Steaua Bucureşti) - 40 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.15
Milos Pesic (Elba Timişoara) - 39 vs SCM U Craiova, et.7
LeVar Seals (CS Otopeni) - 38 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.20
LeVar Seals (CS Otopeni) - 37 vs Energia Rovinari, et.12
Ivan Miskovic (CSU Sibiu) - 37 vs Elba Timişoara, et.19
Zoran Krstanovic (U Cluj-Napoca) - 37 vs CSM Bucureşti, et.19
Jarrett Howell (Gaz Metan Mediaş) - 36 vs CSU Braşov, et.1
Virgil Căruţaşu (CSU Ploieşti) - 36 vs CSM Oradea, et.10
Dewayne Jones (CS Otopeni) - 36 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.20
Bojan Gnjato (CSM Oradea) - 35 vs U Cluj-Napoca, et.8
Virgil Căruţaşu (CSU Ploieşti) - 35 vs Elba Timişoara, et.1

_____
Americanul Kevin Burleson deţine recordul de puncte marcate pe parcursul unui meci în actuala ediţie de campionat. El este secondat de către Milos Pesic. Cea mai valoroasă astfel de performanţă pentru un jucător român aparţine lui Liviu Dumitru, cu 31 de puncte. Căpitanul echipei BC Argeş a stabilit acest reper chiar în runda de debut a actualei ediţii de campionat. Niciun jucător român nu se află între primii 10 la acest capitol. De fapt, alături de extrema echipei din Piteşti, doar doi jucători autohtoni au atins pragul de 30 puncte marcate într-o partidă din Divizia A. Aceştia sunt Mihai Silvăşan şi Dan Păltinişanu. Singurul jucător cu două meciuri de peste 30 puncte marcate este Zoran Krstanovic.

Puncte
Kevin Burleson (CSU Ploieşti) - 39 vs CS Otopeni, et.8
Milos Pesic (Elba Timişoara) - 37 vs SCM U Craiova, et.7
Jason Smith (CSU Sibiu) - 36 vs CS Otopeni, et.11
Zoran Krstanovic (U Cluj-Napooca) - 35 vs CS Otopeni, et.6
Andelko Mandic (CSM Oradea) - 35 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.24
Dewayne Jones (CS Otopeni) - 34 vs Gladiator Cluj-Napoca, et.20
Darius Hargrove (CSU Ploieşti) - 33 vs CSM Bucureşti, et.6
Jarrett Howell (Gaz Metan Mediaş) - 32 vs CS Otopeni, et.4
Monty Mack (Steaua Bucureşti) - 32 vs CSM Bucureşti, et.8

numaibaschet.ro
Flori pentru doamne şi domnişoare de 8 martie
O nouă acţiune a campionilor de la CSU Asesoft

De „Ziua femeii”, Virgil Căruţaşu şi coechipierii săi vor merge în două supermarketuri din Ploieşti, Carrefour şi Real, pentru a le oferi flori şi cadouri doamnelor şi domnişoarelor ieşite la cumpărături. De la ora 15:00, CSU Asesoft va începe acţiunea în Carrefour, iar o oră şi jumătate mai târziu, echipa se va muta în a doua locaţie. Campionii României la baschet vor avea în program şi o sesiune de autografe şi poze, iar apoi vor face probabil un tur de magazin pentru a căuta cadouri pentru soţii şi iubite, programul încărcat, cu două antrenamente pe zi, nelăsându-le timp de shopping. Imagini de la această acţiune veţi putea urmări vinerea viitoare, la Prahova Tv, în cadrul emisiunii „Campionii”.
Ruleta rusească a norocului ...
Au mai rămas şase etape de disputat din sezonul regulat al Campionatul Naţional de baschet, iar situaţia la vârf este una destul de complicată. Nu mai puţin de trei echipe se luptă pentru locul întâi, poziţie ce conferă avantajul terenului propriu în fazele superioare ale playoff-ului. U Mobitelco pare scăpată în câştigatoare a sezonului regulat, dat fiind faptul că stundentii clujeni mai au de disputat, faţă de restul competitoarelor, o restanţă, împotriva echipei din Otopeni. Podiumul la zi este completat de Gaz Metan şi campioana en-titre, CSU Asesoft, echipă care pare să nu se regăsească pe acest final de campionat. Nu ar fi de ignorat nici ocupanta locului patru, CSU Atlassib, formaţie ce va primi, în aceste ultime etape, vizita tuturor echipelor aflate deasupra ei în clasament.

În cele ce urmează, vă vom prezenta situaţia la zi a ierarhiei, şi vom arunca o privire mai detaliată asupra primelor patru combatante.

1. U Mobitelco Cluj-Napoca (23 mj, 20 V, 3 I, 43 puncte)
2. CS Gaz Metan Mediaş (24 mj, 19 V, 5 I, 43 puncte)
3. CSU Asesoft Ploieşti (24 mj, 19 V, 5 I, 43 puncte)
4. CSU Atlassib Sibiu (24 mj, 17 V, 7 I, 41 puncte)
5. BC Argeş Pitesti (24 mj, 14 V, 10 I, 38 puncte)
6. BC Steaua Bucureşti (24 mj, 12 V, 12 I, 36 puncte)
7. BCM ELBA Timişoara (23 mj, 13 V, 10 I, 36 puncte)
8. BC Mureş Târgu Mureş (24 mj, 11 V, 13 I, 35 puncte)
9. CS Otopeni (23 mj, 12 V, 11 I, 35 puncte)
10. CS Energia Rovinari (24, 11 V, 13 I, 35 puncte) 11. CSM Oradea (23 mj, 11 V, 12 I, 34 puncte)
12. CS Dinamo Bucureşti (24 mj, 10 V, 14 I, 34 puncte)
13. CS Municipal Bucureşti (24 mj, 8 V, 16 I, 32 puncte)
14. BC Gladiator Cluj-Napoca (23 mj, 5 V, 18 I, 28 puncte)
15. SCM Universitatea Craiova (23 mj, 4 V, 19 I, 27 puncte)
16. CSU Cuadripol Braşov (24 mj, 3 V, 21 I, 27 puncte)

U Mobitelco (*): BC Argeş Piteşti (d); BC Steaua Bucureşti (a); CSU Atlassib (d); CS Energia Rovinari (a); BCM Elba Timişoara (d); SCM Craiova (a)

Gaz Metan: CSU Atlassib (d);CS Energia Rovinari (a); BCM Elba Timişoara (d); SCM Craiova (a); CS Dinamo Bucureşti (d); BC Mureş Tg. Mureş (a).

CSU Asesoft: CSM Oradea (d); BC Gladiator Cluj-Napoca (d); BC Argeş Piteşti (d); BC Steaua Bucureşti (a); CSU Atlassib (d); CS Energia Rovinari (a).

CSU Sibiu: Gaz Metan (a); CS Otopeni (d); U Mobitelco (a); CSM Oradea (d); CSU Asesoft (a); BC Argeş Piteşti (d)

(*) echipă care mai are de disputat o partidă restantă, contând pentru etapa cu numărul 21.

Vă prezentăm în continuare clasamentul în 4, având în vedere partidele directe disputate de primele formaţii ale plutonului.

1. Gaz Metan (5 mj, 3 V-2 I, 8 puncte)
2. U Mobitelco (5 mj, 3-2, 8 puncte)
3. CSU Asesoft (5 mj, 2-3, 7 puncte)
4. CSU Atlassib (3 mj, 1-2, 4 puncte)

Există posibilitatea ca aceste formaţii să termine sezonul cu o linie de clasament identică, inclusiv în cazul ierarhiei prezentate mai sus. În această situaţie ipotetică, departajarea s-ar face în funcţie de scorul meciurile directe, dar şi de cosaverajul acestora, în caz de egalitate, 1-1. Pentru moment, liderul la zi al campionatului, U Mobitelco, are un mic handicap in confruntările cu echipa din Mediaş, aceasta din urmă având un „+1“ la coşaveraj în disputa cu elevii lui Marcel Ţenter. În schimb, studenţii surclasează la acest capitol Asesoftul, câstigând ambele partide disputate în acest sezon. Campioana nu stă mai bine nici în ceea ce priveşte duelurile cu Gaz Metan, ardelenii având un coşaveraj pozitiv în confruntările directe cu ploieştenii. Aşadar, speranţele alb-albaştrilor de a termina sezonul regulat în fruntea plutonului se leagă de un joc al rezultatelor care la această oră pare desprins din romanele SF.

Echipa de pe Cibin pare formaţia care ar putea să ajute indirect Asesoftul în lupta pentru un loc fruntaş. CSU Atlassib ar trebui să încurce ocupantele primelor două poziţii în clasament, administrându-le fiecăreia câte o înfrângere, studenţii clujeni ar mai trebui să piardă încă două partide, iar alb-albăstrii să aibă un parcurs fulminant în aceste ultime runde. Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, elevii lui Arnautovic vor trebui să se întrebuinţeze serios pentru a-şi adjudeca cel de-al 7-lea titlu de campioni din istoria clubului.

Bogdan Chitic
Urmăreşte ştirile din baschet la Prahova Tv
De luni până vineri, de la 20:30. Şi pe www.prahovatv.ro

"Urmarind in continuare ce se intampla cu celelalte combatante din varful clasamentului, Virgil Carutasu si coechipierii sai au reluat din aceasta seara antrenamentele in sala Olimpia. Vladimir Arnautovic le-a programat doua sedinte de pregatire pe zi, nelansadu-le prea mult timp liber dupa esecurile de la Medias si Cluj. Asesoft va disputa trei meciuri in deplasare pana la primul joc de acasa, cu Steaua Bucuresti.
Alb-albastrii vor pleca pe 9 martie, cu avionul, la Oradea, meciul cu CSM fiind programat pe 10, de la ora 17. Arnautovic acorda o atentie sporita acestui joc, bihorenii fiind intr-o forma excelenta, dupa 3 victorii consecutive. Vizionarea adversarilor se va face pe meciul cu Gladiatori Cluj Napoca, formatie pe care Asesoftul o va intalni pe 13 martie. Pelerinajul lui CSU pe ruta Oradea-Cluj va continua pentru jucatorii ce vor fi convocati la All Star Game-ul de pe 16 martie, evenimentul urmand a avea loc in sala Antonio Alexe. In fine, cea de-a treia deplasare este programata patru zile mai tarziu, la Pitesti, impotriva unei echipe mereu surprinzatoare si redutabile pe teren propriu, condusa foarte bine de ploiesteanul Mihai Paul. Suporterii lui CSU vor avea ocazia sa-si revada favoritii in sala Olimpia pe 24 martie, cand Asesoft trebuie sa-si ia revansa impotriva Stelei Bucuresti. Luna Martisorului se va incheia cu un nou duel contra Ardealului, rivalitatea din sezonul trecut urmand sa renasca pe 27, in Sala Transilvania, contra lui CSU Atlassib Sibiu.
Deocamdata, alb-albastrii sunt pe locul al doilea in clasament, avand sanse minime sa termine sezonul regulat in postura de lideri. Ba mai mult, orice alt esec va cantari enorm in lupta cu Gaz Metan Medias pentru locul al doilea."

www.prahovatv.ro
O primăvară însorită!
Despre incidentele de la Cluj
CSU Asesoft a fost însoţită la Cluj de 50 suporteri şi 15 oficiali. Incidentele nu au întârziat să apară, pe lângă altercaţiile obişnuite dintre fanii din spatele băncii oaspete şi managerul Sebastian Ghiţă şi ceilalţi membri ai delegaţiei oficiale. Spiritele au fost calmate cu greu de forţele de ordine, dar şi de Mihai Silvăşan, Marcel Ţenter şi Mircea Cristescu.

Oficialii ploieşteni au declarat că înteleg că astfel de incidente sunt cauzate de anumite persoane, cazuri izolate, şi nu pun nicidecum această lipsă de fair-play şi civilizaţie în cârca frumosului public clujean. Regretabil e că, după meci, o maşină cu numere de Cluj a urmărit autocarul suporterilor ploieşteni, iar după ce aceştia au fost părăsiţi de forţele de ordine, fanii lui "U" au spart cu pietre un geam lateral al autocarului. Şoferul, şi totodată patronul firmei "Marin Stelian", partener tehnic al echipei campioane, s-a dus la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru a primi dovada pentru incident. Acesta a fost pus să sufle în fiolă şi i s-a pus condiţia să nu depună plângere pentru a primi dovada. Nimeni nu a putut vedea numărul maşinii din care huliganii au aruncat cu pietre.
CSU Asesoft găseşte regretabil faptul că unii "suporteri" ai lui Mobitelco au aruncat cu noroi în întreaga imagine a comunităţii baschetbalistice din Cluj, punând în pericol, prin proasta lor creştere, sănătatea membrilor Fan Clubului CSU Asesoft (bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 17 şi 50 de ani).

Notă: Fiind un meci foarte tensionat, nervii tuturor au fost intinşi la maxim, după ultimul fluier având loc un schimb de replici şi reprosuri între oficialii celor două echipe şi arbitri. Pentru a evita ca evenimentele să ia amploare, alb-albaştrii au fost îndrumaţi către vestiare, aşteptând acolo evacuarea spectatorilor din Sala Horia Demian.

Marin Stelian, sofer autocar: "La intrare în Câmpia Turzii, la pasajul de cale ferată, erau câteva persoane pe partea dreaptă a drumului. La început nu ne-au dat de bănuit nimic. Circulam în coloană, iar în momentul în care am intrat în pasaj, am auzt o bubuitură în geam, moment în care fetele care stăteau lângă geam au ţipat. Nu am putut opri în pasaj, iar după ce am ieşit şi ne-am dat jos să vedem cine sunt şi de ce au dat cu pietre, aceştia deja fugiseră cu maşinile, care erau pregătite.
Am dat telefon la 112. Jandarmii ne însoţiseră până la sensul giratoriu de la Dealul Feleacului. Noi ne-am oprit la benzinărie, unde nu au existat incidente. La poliţie, au inspectat maşina, noi le-am arătat pozele şi filmările. M-au pus să dau declaraţie că nu fac sesizare de cercetare, mi-au pus fiola...Într-un final mi-au dat dovada şi ne-am văzut de drum."

P.S.: Ar fi de prisos să comentez aberaţiile fanilor clujeni ("ploieştenii şi-au spart singuri geamul să dea vina pe noi") sau frumuseţea de articol postat de un adevărat geniu pe siteul lui "U" Mobitelco (punem "U" între ghilimele aşa cum fanii Clujului ar trebui să folosească acest semn de punctuaţie atunci când îşi spun adevăraţii campioni ai României). E poate cel mai lung articol din istoria siteului şi cel mai reuşit, fiindca 85% nu e scris de administrator, ci sunt preluate stiri publicate de csuasesoft.ro aici si pe numaibaschet.ro. Oricum, în numele celor care au făcut deplasarea la Cluj, felicit publicul clujean, iar celor care au decis să strice prin flegme, injurii şi pietre ce au reuşit 3000 de oameni în 40 de minute un sincer: "Rusine! Voi vă meritaţi frustrarea la fiecare final de sezon. Fiercare din ultimii 14 ani".
Rămas bun de la primul loc
U Cluj-Napoca - CSU Asesoft 72 – 68 (19-14, 19-22, 19-17, 15-15)

Un meci pierdut, un geam de autocar spart de nişte oameni care strică imaginea publicului clujean, incidente şi descărcări nervoase după ultimul fluier şi în timpul jocului, un joc slab şi câteva erori de arbitraj care au influenţat soarta partidei. Totuşi, la vreo 30 de minute după ultimul fluier, m-am întors în Sala Horia Demian pentru a-i găsi i-podul lui Darius Hargrove, uitat pe bancă pe fondul unei “evacuări” forţate a delegaţiei alb-albastre spre vestiare. În timp ce-l căutam, un spectator între două vârste, cu fularul alb-negru la gât, m-a întrebat jubilând dacă Asesoft a pierdut ceva. “Meciul”, am spus instinctiv, pentru ca apoi să-mi dau seama că a fost un răspuns potrivit.
CSU a încasat a cincea înfrângere din acest sezon, eşec greu de digerat şi remontat, în ceea ce priveşte poza finală a clasamentului, după sezonul regulat. Totuşi, ţinând cont de faptul că trebuie să baţi, în primul rând, atunci când trebuie, ar fi nimerit ca elevii lui Arnautovic să-şi ridice capetele din pământ, să se unească şi, mai ales, să se regăsească în echipa capabilă să joace la nivel de campioană timp de 40 de minute. Nu de alta, dar astfel de momente suporterii le vor evitate în Final Fourul Cupei şi în play-off.

2 la 2 este scorul general între Mobitelco şi CSU Asesoft în acest sezon, ploieştenii câştigând în Cupă şi ardelenii în campionat. Cu doar două meciuri pierdute, elevii lui Marcel Ţenter pot fi aproape siguri că vor ocupa primul loc înainte de play-off. De asemenea, Mediaşul are deocamdată avantajul meciurilor directe faţă de Asesoft, astfel că ploieştenii ar putea termina pe trei.
A fost o partidă pe care Asesoft a început-o ratând nenumărate ocazii de sub panou sau de la distanţă. Clujul a luat viteză printr-un joc agresiv în apărare şi destul de eficient în atac. Recuperând mai mult decât alb-albaştrii, Krstantovic & Co. s-au păstrat la conducere până în sfertul al treilea. Cele două formaţii au pierdut împreună 40 de mingi, neavând procentaje prea bune. Cepulis, Hargrove, Burlacu şi Căruţaşu nu şi-au răgasit cadenţa, Blidaru şi Burleson au încercat să ordoneze jocul, americanul remarcându-se în ofensivă, Ilic, Kabengele şi Szijarto au venit de pe bancă având rol în defensivă, în timp ce Griffith a readus speranţa în momentele critice, reuşind chiar şi un coş de trei puncte.

În ultimul sfert, Asesoft a marcat primul coş după cinci minute, iar finalul a fost unul de infarct, Marius Udrică provocându-le ploieştenilor un stop cardiac atunci când, după o capcană la Silvăşan, şi o minge interceptată de Căruţaşu, a fluierat din nou cu întârziere, acordând mingea Clujului pentru un fault inexistent. Scorul era 70 la 68 pentru gazde, ultimele două libere fiind executate doar pentru stabilirea scorului final.

Ionuţ Georgescu
  << 1 2 3 >>
< Inapoi / Inainte >   
 
Home | Club | Presa | Galerie | Clasament | Meciuri | Forum
© Copyright 2004 CSU Asesoft. Powered by AsesoftNet


Shopmania.ro - Preturi: telefoane mobile, calculatoare, monitoare, camere foto, camere video, procesoare, notebookuri, televizoare, MP3 Playere, pdauri, proiectoare, software,
auto, masini de vanzare flori, mobila, aer conditionat, imbracaminte, medicina naturista, parfumuri, bijuterii, lenjerie intima, ceasuri, jocuri si jucarii, carti, oferte de turism